Compostează – Economiseşte – Protejează

Accesaţi butonul de mai jos pentru a introduce raportările individuale:

Salvează resurse – COMPOSTEAZĂ

Salvează resurse!

Compostează – Economiseşte – Protejează


Realizat în parteneriat cu Eco Bihor S.R.L.

Acest proiect are multiple obiective.
În primul rând doreşte să conştientizeze cetăţenii cu privire la colectarea selectivă a deşeurilor menajere din gospodării

În perioada 14 septembrie – 5 octombrie Asociația Bihorul Civic și compania de salubritate Eco Bihor vor implementa în Cartierul Tineretului Oradea, cu sprijinul Municipiului Oradea și al Consiliului Local Oradea, proiectul Compostează – Economisește – Protejează, proiect care are ca obiectiv principal compostarea individuală a deșeurilor vegetale casnice, reducerea risipei alimentare și a cantității de deșeuri generate pe gospodărie, colectarea separată corespunzătoare a deșeurilor și reducerea facturii la salubritate!

Vor avea loc trei prezentări:
– 14 septembrie,
– 22 septembrie
– 5 octombrie
Prezentările vor începe la orele 17:00, în trei locaţii diferite ale cartierului: centrul, estul și vestul cartierului, în care pe lângă informarea cetățenilor cu privire la beneficiile și utilizarea corectă a compostoarelor, se vor oferi în concesiune compostoare participanților care le vor solicita.

Proiect realizat cu sprijinul Municipiului Oradea şi al Consiliului Local Oradea. Conţinutul acestui proiect nu reflectă neapărat poziţia Municipiului Oradea şi nu implică nici o responsabilitate din partea acesteia.

Asociaţia Bihorul Civic

14.09. – 05.10.2022

Compostează – Economiseşte – Protejează

Proiect cu multiple obiective, pentru conştientizare cu privire la colectare selectivă a deşeurilor

BlooDoChalenge

16.03. – 30.03.2022
07.04. – 20.04.2022

Oradea solidară cu Ucraina

Campanie de donare de sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea

Bihorul Civic - Bihor pentru Ucraina

24.02. – 01.09.2022

Bihor pentru Ucraina

Asociaţia Bihorul Civic a participat activ cu toate forţele la efortul de sprijinire al refugiaţilor ucraineni fugiţi din calea bombelor.